WWL

26-09-2017. Creștini și politicieni indieni și-au exprimat ușurarea după eliberarea preotului indian Tom Uzhunnalil, în vârstă de 58 de ani. «Suntem fericiți, nu avem cuvinte pentru a ne exprima bucuria», a spus vărul său agenției de presă creștină World Watch Monitor.

Pe 4 martie 2016, islamiștii au atacat un cămin de pensionari din orașul portuar Aden. Printre cele șaisprezece persoane care au fost ucise erau oameni în vârstă, angajați și călugărițe. Ei au răpit de asemenea pe preotul salezian Tom Uzhunnalil care trăia în Yemen de cinci ani. El a venit la reședința gestionată de «Misionarele Carității», ordinul fondat de Maica Tereza, după incendierea criminală a bisericii sale din Aden în 2015. După răpirea lui, la Crăciun în 2016, un clip video a fost postat pe internet, în care preotul, vizibil slăbit, cerea guvernului indian și Bisericii să intervină în favoarea eliberării sale. El a cerut din nou ajutorul într-un al doilea film care a circulat în luna mai 2017. În fața solicitărilor repetate ale familiei sale către guvern, acesta din urmă i-a asigurat că va face tot posibilul pentru a «aduce înapoi preotul sănătos».

Presiunea asupra creștinilor se intensifică în Yemen de ani de zile, în special de către grupurile islamice extreme care pot opera aproape nestingherit de la izbucnirea războiului, în primăvara anului 2015 între rebelii Houthi și guvern. Populația apreciază serviciul călugărițelor și ajutorul lor pentru cei săraci. Majoritatea creștinilor străini au părăsit țara, creștinii indigeni sunt cu toții de origine musulmană.

Yemenul a fost clasat pe locul 9 în Indexul Mondial al Persecuției  2017 și va fi una dintre cele trei țări prezentate în Duminica Bisericii Persecutate din 12 noiembrie anul curent.

(Foto: Tom Uzhunnalil prin WWM/ Arhidioceza Bombay)