WWL

30-01-2018.  Pe 10 ianuarie, am publicat Indexul nostru mondial de persecuție. Dar chiar și în țările care nu apar pe această listă, creștinii sunt victime de discriminație, ostilitate și de violență, cum arată acest exemplu din Kirghistan. În ciuda tuturor lucrurilor, creștinii kirghizi nu se lasă descurajați.

Mica congregație baptistă din Kadschysai în Kirghistan, în Asia Centrală, și-a pierdut biserica în flăcări pe 3 ianuarie. Comunitatea are aproximativ 40 de membri. Aici kirghizii și rușii se reuneau pentru a se închina Domnului Isus Cristos, pentru a face studiu biblic, pentru a participa la școala duminicală și pentru alte întâlniri.

Deja în ultimii ani, acoperișul bisericii a fost deteriorat și ferestrele sparte. Dar de data aceasta mica comunitate trebuie să găsească alt loc. Cauza incendiului nu a fost identificată în mod clar. Într-un atac similar asupra unei biserici din Tokmak în iulie 2017, niște grafitti proferând amenințări ar putea avea legatură cu un plan islamist.

Presa locală a raportat incidentul și a provocat, astfel, o criză publică. Poliția a investigat și a comunicat enoriașilor: «Incendiul a fost provocat în mod evident de către lumea care nu apreciază biserica și credința voastră în această țară musulmană.» Dar în loc de a se concentra pe găsirea vinovaților, polițiștii au pus multe întrebări creștinilor care nu au nici o legătura cu focul, cum ar fi: Cine a finanțat achiziționarea clădirii? Câți kirghizi fac parte din comunitate? De ce frecventați mai mult biserica decât moscheea?

Unul dintre creștini explică: «Noi nu credem că poliția va găsi și pedepsi vinovații dar noi îi binecuvântăm și ne rugăm pentru ei. Dumnezeu cunoaște responsabilii acestui atac.»

Deși s-au confruntat deja cu ostilități de mai multe ori, creștinii rămân încrezători și neclintiți. În ciuda distrugerii, unele obiecte au rămas în mod surprinzător intacte: Biblia, pianul și acoperișul. Pastorul vede lucrarea lui Dumnezeu acolo, pentru că focul a fost pus noaptea târziu astfel încât nimeni să nu-l poată stinge.  

(Poză: Biserica distrusă de incendiu)