2019-12-23. Ian este expert în persecuție și a vizitat Coreea de Nord de mai multe ori. El s-a întâlnit, de asemenea, cu cetățeni ai Coreii de Nord, care au fugit din țara lor. Bazând-se pe rapoartele lor, și-a imaginat ziua de 25 Decembrie în «Gulagul» nordcoreen:

Domnește un frig pătrunzător. Zăpada acoperă barăcile. Rutina din lagăr va fi astăzi aceeași ca în oricare altă zi. În această dimineață de Crăciun, Kwon* nu se întreabă cu ce se va îmbrăca. Va purta aceleași haine murdare, uniforma nepotrivită pentru mărimea lui, la fel ca și ieri.

Înainte de a se trezi, Kwon se roagă ca familia sa să fie tratată mai bine ca prizonierii din lagărul în care se află acum. Gândurile sale hoinăresc spre acea seara pașnică din trecut, când putea să-și aducă copii în pat și să le povestească povești interzise. Când credința sa a fost descoperită, soția sa, fiul și fiica sa au devenit imediat aparținătorii familiei unui delicvent politic. Ei au fost exportați în alt lagăr, întrucât a fost «necesară» reeducarea. Kwon speră ca ei să-i fi iertat mărturia de a fi creștin. El nu a mai auzit nici o știre din partea lor și nu știe dacă mai sunt în viață.

E dimineața, orele 04:30. A sosit timpul timpul deșteptării și a prezentării la locul de muncă. Kwon se teme de apelul de dimineața. Împreună cu alți prizonieri, trebuie să stea aliniați în rând, mai mult de o oră, în timp ce gărzile îi strigă după număr. Apoi, Kwon ia micul dejun (100 grame de mălai cu apă tulbure) și merge spre mina de extras cupru. El trebuie să se concentreze pe munca sa și, în timpul acesta, încearcă să nu se gândească la mâncare. Kwon se roagă pentru putere, ca să poată presta aceasta muncă extenuantă și pentru rezistență până seara. El se roagă, de asemenea, să prindă un supliment de hrană, care să-i completeze rația alimentară până la orele 19:00 seara, când vine următoarea «masă».

Cum este posibil ca 20 de milioane de oameni să se lase conduși de un stat cu atâta cruzime? De ce regimul nordcoreean este atât de atroce față de creștini? În Coreea de Nord are loc o luptă spirituală. Mai mult de 70 de ani de îndoctrinare au făcut din această țară o fortăreață. Mai multe generații la rând au fost învățate că, în afară de Marii Conducători, nu există alți Dumnezei. În felul acesta, fiecare creștin trebuie nimicit, iar familia sa trebuie pedepsită. Coreea de Nord este o închisoare mentală uriașă, care poate fi dărâmată doar de puterea lui Isus.

«În această seara de Crăciun mă voi ruga pentru frații mei nordcoreeni, care stau după zăbrele și suportă gardul de sârmă ghimpată. Oare știu ca este Crăciunul? Mă rog ca Lumina lui Dumnezeu să lumineze prin ei, chiar și în iadul lagărului», spune Jan în final.


*Pseudonim

(Exemplu fictiv)