2020-02-25. Aceștia au fost acuzați pe nedrept de crimă. 40 de creștini pakistanezi au fost eliberați după cinici ani de închisoare.

Cei cinci ani de închisoare au fost un coșmar pentru 42 de creștini, care au fost acuzați de omor. Doi dintre ei au murit în închisoare din cauza îngrijirii medicale necorespunzătoare. În data de 29 ianuarie, Curtea Supremă din Lahore a făcut cunoscut verdictul: Grațiere! O dată cu recăpătarea libertății începe și lupta pentru recunoaștere ca cetățeni cu drepturi depline. Unul dintre bărbați a spus: «Ne gândim la cei doi frați ai noștri, care au decedat în închisoare. Moartea lor a avut efectul unui catalizator, aceasta a pus în acțiune primii pași în direcția acțiunilor concrete în vederea obținerii dreptății. Fără acest lucru eliberarea noastră nu ar fi fost posibilă.»

Cele doua atacuri sinucigașe asupra bisericilor lor, în anul 2015, care au lăsat în urmă 17 morți și 80 răniți, au dezlănțuit furia creștinilor într-un cartier din Lahore. Poliției locale i s-a reproșat lipsa de implicare și faptul că nu a protejat clădirile. Această furie a condus la altercații necontrolate, în care doi musulmani, suspectați de complicitate, au fost uciși de mulțime. Mass-media pakistaneză se folosește de acest mesaj, ca să alimenteze ostilitatea față de comunitatea creștină. Ca urmare, 42 de creștini au fost arestați și acuzați de omor (vezi e-mail-ul cu știrile din data de 20.03.2015).

În timpul arestului, acești creștini au fost nevoiți să facă o înțelegere de natură financiară cu familiile celor două victime, ca să elimine orice act de ostilitate legat de grațierea lor. Conform dreptului pakistanez, acesta este un pas inevitabil în fața jurisprudenței.

În luna mai 2017, a fost făcut public ceea ce procurorul a adus la cunoștința celor 40 de creștini: anume faptul că eliberarea lor ar fi condiționată de convertirea la Islam. Acesta a fost acuzat de prozelitism și a fost revocat din funcție. Cazul a provocat scandal în Conducere. «Astăzi Îi mulțumim lui Dumnezeu, însă nu putem să uităm realitatea brutală pe care a trebuit să o suportăm. Un drum lung ne stă în față, ca să ajungem să ne vindecăm trupește, emoțional și spiritual», subliniază unul dintre cei eliberați. «Vă rugăm să vă rugați ca să fim înconjurați de oameni potriviți.»

Deja în luna mai 2018, senatorul Farhatullah Barbar a deschis subiectul legat de acest caz. Acesta a cerut ca acuzația de terorism la adresa creștinilor arestați să fie respinsă: «Acum trei ani, au fost atacate trei biserici creștine, fapt care a avut ca urmare moartea numeroșilor cetățeni creștini. Populația locală a organizat manifestații de protest legate de moartea concetățenilor, ceea ce reprezintă dreptul lor absolut. Ei bine, acești oameni au ajuns să fie închiși în penitenciare!» Ulterior, Comisia Specială pentru Drepturile Omului a Senatului pakistanez a explicat: «Acuzația de terorism adresată împotriva creștinilor arestați trebuie să fie suspendată, iar aceștia trebuie sa fie aduși în fața unui instanțe civile.» Între timp, efectul mass-mediei legat de eliberarea lui Asia Bibi a avut o influență decisivă asupra autorităților. Un înalt funcționar chiar a spus: «Suntem cu toții gata să eliminăm mentalitatea extremistă și să schimbăm țara într-o societate tolerantă și moderată.»

Este acesta oare un ecou pozitiv pentru creștinii pakistanezi, care sunt tratați ca cetățeni de clasa a doua? «Dorim ca Guvernul să acorde creștinilor poziția și drepturile care li se cuvin», speră aceștia.

(În imagine: Cartierul Yohanabad, unde s-au produs tulburările din 2015)