2020-04-16. Pandemia cu COVID-19 s-a răspândit în toată lumea și este un motiv de neliniște pentru oameni. Aceasta însă aduce cu sine și surprize plăcute, așa cum ne mărturisesc creștinii din Uzbekistan.

Uzbekistan este țara din Asia Centrală în care creștinii sunt cel mai mult supuși opresiunii. În acest an, se află pe locul 18 în Indexul Global de Persecuție. Libertatea religioasă este, ce-i drept, prevăzută de Constituție, în realitate însă aceasta nu există. Bisericile sunt supuse controlului strict al autorităților și sunt ținta deselor raiduri ale poliției. Însă această situație s-a schimbat, de când s-a instalat epidemia.

Uzbekistan și-a închis, de asemenea, granițele și a luat măsuri drastice in ceea ce privește interdicția de ieșire din țară. Străzile din orașe sunt aproape goale, mijloacele de transport în comun nu mai există. Serviciile religioase au fost desigur suspendate și au loc, ori de câte ori este posibil, online. În mod surprinzător, autoritățile au cerut creștinilor să se adune în casele și în familiile lor, ceea ce mai înainte a fost strict interzis! Un cadou ceresc veritabil pentru bisericile mici, care nu sunt înregistrate oficial și care, în mod obișnuit, sunt expuse urmăririi penale.

Doar supermarketurile mari și piețele mai sunt deschise. Oare cum se poate supraviețui în condițiile date? Cea mai mare parte a populației, nu are un loc de muncă și astfel niciun fel de venit și nici nu primește ajutor din partea statului. Așa că, câțiva creștini dintr-o biserică locală, s-au hotărât să cumpere produse alimentare, ca să poată oferi familiilor sărace din cartierul lor un pachet cu provizii. Această campanie de ajutorare a sensibilizat mulți oameni: într-o săptămână, zece persoane și-au încredințat viața în mâinile lui Isus. Unul dintre acești creștini explică: «Într-un timp așa de dificil, trebuie să fim foarte prudenți și înțelepți și să respectăm regulile de siguranță. Însă nu vrem să ne inducem singuri frica și să ne ascundem. Vrem să aducem lumină și speranță, să-i sprijinim pe cei în nevoie și să comunicăm oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu.»

Riscul de a fi amendat este mare, în caz că cineva și-ar părăsi locuința fără mască de protecție. De aceea alți creștini au cumpărat aproximativ o sută de măști de protecție, pe care le distribuie gratuit pe stradă, împărtășind în același timp Evanghelia.

În țările învecinate, situația este asemănătoare. Și aici creștinii acționează în mod creativ, ca să poată sprijini populația ținută închisă și îngrijorată. În Kazahstan, de exemplu, oamenii urmăresc cu interes filme creștine, care sunt puse la dispoziție online. Mulți spun că, datorită acestui lucru, le merge simțitor mai bine. Creștinii din Kârgâzstan, se roagă, folosindu-se de internet sau în grupuri mici, acasă. Aceștia vin, de asemenea, în sprijinul celor mai săraci cu provizii alimentare. În Rusia, creștinii din majoritatea bisericilor, s-au rugat împreună, două duminici la rând, pentru țară și pentru lume. Creștinii din Turkmenistan sunt, dimpotrivă, întristați: autoritățile nu informează populația și nimeni nu știe cu adevărat cât de serioasă este situația acolo. Oamenii sunt înspăimântați.

Acest virus, care, pe de o parte, a încurcat așa de mult lucrurile, a contribuit, pe de altă parte, la solidarizarea atât a creștinilor persecutați, cât și a celor care se bucură de libertate. Să ne rugăm în unison cu creștinii din Asia centrală și haideți să folosim orice ocazie ca să împărtășim dragostea lui Dumnezeu cu semenii noștri.

(În imagine: Creștini uzbeci, rugând-se în casele lor)