05-11-2020. Un tribunal sudanez a achitat opt creștini, care s-au făcut culpabili de ocuparea ilegală a clădirii bisericii.

Cei opt conducători ai Bisericii sudaneze Christi (ESC), între care și președintele ei Ayub Telyan, au fost arestați, în august 2017, după ce au refuzat luarea în posesie de către funcționarii de stat a proprietății și a administrației bisericii.

În august 2018, conducătorii bisericii au fost pentru moment achitați. Totuși, situația lor s-a înrăutățit în octombrie 2019, atunci când Curtea Supremă a Sudanului a inițiat împotriva lor un proces penal, din cauza «intruziunilor neautorizate și a deținerii ilegale a proprietății imobiliare ESC».

Aceste încercări de intimidare de natură judiciară, care au atras după sine confiscarea imobilului bisericii, au urmărit logica unei campanii, pe care a practicat-o împotriva creștinilor încă Guvernul președintelui de odinioară Omar al-Bashir. În cadrul acestei campanii, au fost distruse biserici, iar conducătorii lor au fost arestați și urmăriți penal. Cu toate acestea, în aprilie 2019, Președintele Omar al-Bashir, sub presiunea unei revolte populare, a fost destituit din funcție; un nou Guvern provizoriu a fost instituit.

În data de 23 octombrie, cei opt conducători ai bisericii, după un proces care a durat trei ani, în fata instanței din Omdurman, în apropiere de capitala Khartum, au fost declarați nevinovați. O dovadă în plus a deschiderii politice a Sudanului și a intenției noului Guvern de a acorda din nou libertate religioasă.

Se pare că noul Guvern încearcă să acționeze în direcția eliminării abaterilor privitoare la libertatea religioasă practicate de regimului anterior:

- În septembrie, Guvernul a făcut cunoscută intenția de anulare a legii care stipulează Islamul ca religie de stat.

- În august, au fost urmăriți penal suspecții de incendierea unui biserici aparținând ESC din Khartum. Aceștia vor trebui să dea socoteală de faptele lor în fața Tribunalului. Este pentru prima oară în Sudan, când cineva este acuzat de Tribunal pentru incendierea sau avarierea clădirii bisericilor.

Creștinii prigoniți din Sudan observă că o schimbare pare să fie pe cale de a se desfășura și se bucură de întorsătura pozitivă a lucrurilor. Ei ne roagă însă să ne rugăm în continuare pentru frații de credință proveniți din mediul musulman, care experimentează o rezistență colosală din partea familiilor lor. Mentalitățile se schimbă mai lent decât reformele.

(În imagine: Biserică în Sudan)