22-04-2021. O biserică catolică, construită în anul 2000, în regiunea autonomă Xinjiang din Nord-Vestul Chinei, urmează să fie distrusă. Autoritățile au ordonat congregației să părăsească clădirea în data de 19 februarie, anul trecut.

Membrii Bisericii Inima lui Isus din Yininga, recunoscută de stat și aflată la 700 km la Vest de Urumqi, capitala regiunii Xinjiang, nu sunt în cunoștință de cauză din ce cauză clădirea lor urmează să fie distrusă. Cu toate acestea, surse locale intervievate de AsiaNews au oferit două posibile motive: Guvernul ar plănui să construiască o zonă comercială pe acest teren situat foarte convenabil, iar clădirea ar prezenta semne religioase ostentative.

Biserica primise deja în 2018 un avertisment. Un oficial de la Biroul de Afaceri Religioase a ordonat ca mai multe artefacte din afara clădirii să fie îndepărtate. Printre acestea se numărau picturi în relief, două statui ale lui Petru și Pavel, o cruce, două cupole și clopotnițele «pentru că erau ˊprea bătătoare la ochiˊ», a relatat AsiaNews.

Potrivit site-ului de știri, cel puțin alte patru biserici catolice au fost distruse în ultimii ani. Motivul oficial a fost o nouă gestionare a terenurilor. La fel ca și în cazul bisericii Inima lui Isus, toate cele patru biserici au fost aprobate, recunoscute de autorități; cu toate acestea, clădirile au fost demolate, fără ca parohiile să fie despăgubite în vreun fel.

De când Xi Jinping se află la putere, minoritățile religioase din Xinjiang au de înfruntat mai multe dificultăți. În cadrul unei campanii împotriva terorismului, guvernul urmărește o așa-numită «politică de reeducare» a populației uigure, majoritar musulmane.

16’000 de moschei au fost distruse în numele «sinicizării»

Recent, apărătorii drepturilor omului și guvernele internaționale au acuzat din nou China de încălcarea drepturilor omului împotriva uigurilor și a altor minorități din Xinjiang. AsiaNews raportează că aproximativ 16’000 de moschei au fost distruse în ultimii ani în numele «sinicizării».

Nu este deloc neobișnuit faptul că în Xinjiang, ca și în alte părți ale Chinei, clădirile bisericilor și sediile altor religii, în special ale Islamului, sunt demolate. O sursă locală de informații, care, din motive de securitate, dorește să rămână anonimă, a declarat acest lucru pentru Porți Deschise. «Sunt vizate structurile care atrag atenția, în special cele cu un design frumos și un stil arhitectural neautohton. Acestea sunt considerate simboluri religioase de către guvernul chinez. O biserică aflată într-un cartier aglomerat sau pe un bulevard mare, unde poate atrage atenția, riscă mai mult să fie demolată», a explicat el.

Nu se așteaptă o schimbare, a declarat sursa anonimă. Liderii de vârf ai Beijingului fac tot ce le stă în putință pentru a demoraliza comunitățile religioase ale celor mai multe confesiuni. De exemplu, ei taie legăturile dintre grupurile religioase locale și comunitățile lor din străinătate, a adăugat sursa locală anonima.

(Foto: Vedere din Urumqi, capitala Regiunii Autonome Xinjiang din Nord-Vestul Chinei)