06-05-2021. În data de 3 aprilie, anul trecut, în Egiptul de Sus, un șofer de tuk-tuk și un islamist radical au ucis în Beni Mazar o mamă creștină și pe fiul ei. Bărbatul, pe care familia îl cunoștea, o hărțuia pe femeia creștină de mai bine de o lună. Această tragedie scoate în evidență inegalitatea de drepturi dintre musulmanii și creștinii din Egipt.

Mariam Mossa Yacoub, în vârstă de 35 de ani, se plimba cu cei doi copii ai săi, când a fost abordată. Era Rageb Abdullah, pe care Mariam și soțul ei îl cunoșteau. Mariam a fost hărțuită de acesta timp de cel puțin o lună. «O urmărea, îi cerea numărul de telefon pentru că voia să aibă o relație cu ea», a explicat Youssef Rizk, vărul lui Mariam.

În ziua tragediei, el o urmărise în secret. «A încercat să o forțeze să se urce în tuk-tuk-ul lui. Ea a refuzat și a amenințat că îl va denunța la poliție.» Rageb Abdullah a izbucnit într-o furie nebună. A luat un satâr de carne din tuk-tuk-ul său și a ucis-o pe Mariam. De asemenea, l-a ucis pe fiul ei, Karas, care încerca să-și apere mama. Fiica de șase ani a lui Mariam a reușit să scape și să se ascundă. «Rimas este traumatizată», spune Youssef. «Nu poate uita cum mama și fratele ei au fost uciși în fața ei.»

Rageb Abdullah, în vârstă de 37 de ani, a fost arestat și a pledat vinovat pentru cele două crime. El rămâne în arest preventiv până se vor da dispoziții noi.

Uciși pentru credința lor

«Este o tragedie teribilă», a declarat Ishaq Emil Sourial, preotul bisericii din care femeia făcea parte. «Mariam era o enoriașă fidelă și toată lumea o plăcea.»

Un activist pentru drepturile omului din Egipt, al cărui nume nu poate fi dezvăluit, din motive de securitate, a declarat că nu există «nicio îndoială» că Mariam a fost ucisă din cauza credinței sale. «Celălalt motiv este că era femeie: el a vrut o relație cu ea, dar ea l-a respins». El a adăugat: «Ucigașul lui Mariam știa că creștinii copți nu au drepturi în Egipt. Crimele împotriva creștinilor au avut loc de multe ori înainte, așa că s-a simțit liber să își pună fapta în acțiune.»

Cultura impunității

Mulți creștini copți din Egipt sunt zguduiți de uciderea lui Mariam și a fiului ei. Ei se tem că ucigașul va fi eliberat fără acuzații și cer să se facă dreptate. Autoritățile locale organizează, de obicei, «întâlniri de reconciliere» pentru a rezolva conflictele. Astfel, agresorii musulmani sunt adesea eliberați, în felul acesta creându-se o cultură a impunității prin practicarea violenței împotriva creștinilor.

Drama s-a petrecut în Egiptul de Sus, unde creștinii sunt deosebit de afectați de această inegalitate în fața legii. Este, de asemenea, locul unde atacurile împotriva creștinilor sunt cele mai frecvente.

Femeile creștine sunt, în special în zonele rurale, ținta grupurilor islamice radicale. Ele sunt răpite în mod repetat pentru a fi convertite și căsătorite forțat sau pentru a obține o răscumpărare.

În 2020, opt creștini au fost uciși în Egipt pentru credința lor.

(Foto: Scenă de stradă în Cairo)