// Configure Google Analytics 2022.05.13 ChP istorie

România : Împreună de cealaltă parte

Trăian Dorz a fost una dintre marile personalități întâlnite de curierii noștri, un om blând, responsabilul unei comunități creștine.

« Eu sunt un frate creștin și am o Biblie pentru dumneavoastră. », spunea colaboratorul organizației Porților Deschise în fața porții unei ferme din România la începutul anilor `70. Astfel începea o misiune care avea să dureze douăzeci de ani și să ducă la răspândirea a milioane de Biblii creștinilor români.     

Una dintre marile personalități care a fost întâlnită de curierii noștri a fost Trăian Dorz, un om blând, responsabilul unei comunități creștine. Deasemeni el a fost un talentat poet, compozitor de cântări creștine și autorul a șaptezeci și patru de cărți. A decedat în 1989 puțin înainte de căderea lui Ceaușescu.    

Să ascultăm ceea ce a spus despre el Paul Negruț, pastorul celei mai mari comunități baptiste din România :

« Trăian locuia într-o casă simplă, cu o singură cameră. El a trăit tragedii, a suferit douăzeci și opt de ani în închisorile comuniste și a fost torturat frecvent. Anii trăiți în închisoare l-au slăbit fizic. « Suferința aduce echilibru vieții, a declarat el într-o zi ; deoarece ea vă apropie de Isus. »

Într-o zi m-am dus să-l vizitez și am observat că sângera și avea mai multe răni deschise. L-am întrebat ce s-a întâmplat, iar el mi-a răspuns : « Tocmai a trecut Securitatea și mi-au confiscat manuscrisele; apoi, au început să mă bată. » Eu am început să mă plâng de brutalitatea poliției secrete, dar Trăian m-a întrerupt zicând : « Frate Paul, este o mare binecuvântare să suferi pentru Isus. Dumnezeu nu ne-a reunit în seara aceasta pentru a ne plânge, ci pentru a-I da glorie ». Apoi a îngenunchiat și a început să se roage pentru agenții poliției secrete, cerându-I lui Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i mântuiască. Mi-a fost cu adevărat rușine. Credeam tot timpul că eu eram cel ce aveam cele mai multe probleme în România din cauza credinței în Dumnezeu.           

Trăian Dorz mi-a povestit cum Securitatea venea la el de două ori pe săptămână, pentru a-i confisca manuscrisele și pentru a-l bate. După loviturile primite, el se întorcea spre ofițerul responsabil, îl privea în ochi și îi zicea : « Domnule, eu vă iubesc. Să știți că dacă viitoarea noastră întâlnire va avea loc în fața tronului lui Dumnezeu la Judecata de apoi, dumneavoastră nu veți merge în iad pentru că eu vă urăsc, ci veți merge pentru că ați refuzat dragostea mea.» Trăian  repeta aceste cuvinte ori de câte ori era bătut.        

Într-o seară, câțiva ani mai târziu, acest ofițer a venit singur la Trăian. Acesta a început să se pregătească să îndure o nouă bătaie. Dar, ofițerul a început să îi vorbească cu amabilitate zicându-i : « Am venit în această seară pentru a vă cere iertare pentru tot ce v-am făcut și să vă spun că dragostea dumneavoastră mi-a atins inima. M-am rugat lui Dumnezeu să mă ierte. Medicul m-a diagnosticat cu o formă gravă de cancer și nu mai am mai mult de câteva săptămâni de trăit. Am venit deci, să vă spun că noi suntem împreună de aceeași parte. »

România: CĂLĂTORII DE CONTRABANDĂ

Eu și colegii mei am fost de vreo 30 de ori în spatele Cortinei de fier și de vreo 12 ori în România. Dumnezeu ne-a ocrotit pentru că niciodată nu am fost prinși. Bibliile au fost ascunse peste tot în mașini, prin podea, prin plafon sau prin pereții mașinii.

Odată am fost întrebați de vameșul de la graniță: „Aveți arme, muniție sau material religios de propagandă?” „Nu!”

În vremea aceea era dat un decret în România conform căruia nu puteai să stai în țară decât un anumit număr de ore. Odată am înnoptat la niște prieteni, iar a doua zi dimineață ne-am întors înapoi. Am condus aproximativ 100 de metri înspre vest și am vrut să ne întoarcem la cunoștiințele noastre.
Vameșul când ne-a văzut a spus: „Asta nu se poate!” Eu am răspuns:”Asta nu scrie în legea voastră!” „De unde știi tu, asta?” „De acolo.” Am arătat cu degetul înspre o masă pe care erau materiale publicitare și materiale turistice.
El nu a mai spus nimic, iar noi am putut să călătorim mai departe prin țară

România: experiențe în „Era Ceaușescu“

Prima mea călătorie în România m-a condus la un pastor protestant în Transilvania. Pe peronul gării în Brașov , când venea trenul din Viena, așteptau oamenii de la securitate, pe care îi recunoșteai după hainele lor de piele și după ziarul pe care îl „citeau“, ca să verifice cine venea din Vest. Prin urmare gazda mea nu a venit la acest punct de întâlnire. Când mă gândeam că l-am ratat și m-am dus să îmi iau bagajul, el a venit direct la mine. A doua zi am mers în orășelul unde el era preot. Pentru că în ziua aceea a avut loc botezul unui copil și au fost mulți musafiri prezenți, nu am ieșit în evidență. Preotul mi-a povestit despre experiențele înfricoșătoare cu poliția secretă. În timpul programului de biserică el a permis prezentarea unei scurte piese de teatru cu mesaj evanghelistic. Ca urmare a fost interogat de securitate, bătut de două ori și în cele din urmă i s-a spus: „Tovarășe NN, aveți doi copii. Ar fi păcat dacă ați avea un accident și acești copii vor deveni orfani!“ La câteva săptămâni după vizita mea, am primit o carte poștală cu o semnătură nedescifrabilă cu mesajul: „totul este în ordine aici!“. Așa am înțeles că vizita mea nu a avut consecințe negative.
Câțiva ani mai târziu Ceaușescu a devenit istorie. Evanghelizările au fost anunțate în locuri publice și au avut loc în spații publice.

România: Călăuzirea lui Dumnezeu a unui călător protejează frații din Transilvania.

Misiunea mea în aceasta călătorie a fost să caut persoane de contact pentru o organizație misionară, a cărei lider a murit într-un accident rutier, așa încât să putem prelua lucrarea de slujire pentru creștinii persecutați.

Aveam o hartă a Sibiului de o calitate scăzută, ceea ce era normal pe atunci. Pentru că era periculos să înnoptăm la frați creștini, ca să nu îi punem pe ei în pericol, am fost cazat la un hotel din apropiere. Coform hărții, una din cele doua adrese ar fi fost ușor de găsit, pe când cealaltă era mai greu de găsit, trebuind să merg pe multe străzi întortocheate. Ca de obicei, vizitele trebuiau făcute doar în timpul nopții. In ciuda intenției mele logice, să caut mai întâi adresa cea mai apropiată, am avut impulsul de a cauta adresa, care era mai îndepartată și mai neaccesibilă. Dintr-un loc destul de central, am coborât niște scări, am mers pe niște străzi înguste și în cele din urmă am ajuns la o zona industrială.
Dintr-o data am auzit în spatele meu niște copii de cerșetori, care au strigat tare: „ciocolată, gumă de mestecat…“ M-am gândit atunci că strigătele lor ar alarma imediat vreun polițist sau vreun paznic de noapte. Dar nu s-a întamplat nimic. Am ajuns la adresa căutată și m-am identificat cu parola. Fratele, care vorbea doar românește, m-a invitat în casa și a spus că va aduce un saș. Apoi a plecat cu mașina lui mică. Puțin mai târziu, a revenit cu o femeie vorbitoare de limba germană. Spre bucuria mea, am aflat că fiul său, care se aflase până atunci în închisoare, fusese deja eliberat.
În afară de cele două persoane de contact din oraș, am vrut să m-ai vizitez și alte persoane în Turda și Alba Iulia.
A doua zi era duminică și soțul femeii, care vorbea germană, a fost de acord să mă ducă până acolo, dacă cumpăram eu bonuri de benzină. Pe vremea aceea benzina era foarte greu de găsit, dar dacă cineva avea dolari sau bonuri de benzină, i se permitea să nu stea la coadă la stația de benzină, ci să meargă direct în față și cu puțin noroc chiar să și primească benzina. Am profitat de această ocazie. Unii români furioși, care așteptau la coadă, ne-au arătat pumnii. Așa am putut vizita persoanele de contact, cu excepția unei femei dintr-o așezare rurală, care căzuse victima programului de „sistematizare a agriculturii“. Am avut un traducător și o mașină înmatriculată în județul respectiv. Aceasta a fost foarte important din cauza nivelului înalt de monitorizare, de fiecare dată când vizitam persoane, pentru a preveni riscul de a le pune în pericol.
Dar partea cea mai bună nu venise încă. La sfârșitul zilei lungi, am condus la adresa, care fusese mai ușor de găsit. Dar în realitate nu a fost deloc ușor de găsit. Strada era într-adevăr dreaptă, dar blocurile erau numerotate ilogic, 16 era lângă 83, apoi venea 28. În cele din urmă, am găsit blocul căutat și apartamentul fratelui, care era cea mai căutată persoană de securitate, din cauză că ascunsese în apartamentul său multă literatură creștină. „Slava Domnului că ați venit așa de târziu“, a exclamat el. „Săptămâna trecută în apartamentul de vis-a-vis s-a mutat un ofițer de poliție!“