19-10-2023. Statul Islamic a revendicat un atac care a ucis cel puțin 11 creștini în nordul Mozambicului.

În data de 14 septembrie, jihadiștii din gruparea Stat Islamic au sosit în Naquitenge, un sat din nordul Mozambicului, spunându-le sătenilor să se adune. «Sătenii nu știau că sunt teroriști. Apoi, jihadiștii au început să-i separe pe creștini și pe musulmani după numele lor, după care au deschis focul asupra creștinilor», a declarat pentru o agenție de presă portugheză un martor care și-a pierdut nepotul în acest atac terorist.

5 femei arse de vii și 7 bărbați împușcați mortal

Un alt martor, a cărui rudă a scăpat în timpul atacului, a declarat pentru aceeași agenție: «Au împușcat literalmente oameni. Acesta a fost unul dintre cele mai brutale atacuri de care am auzit vreodată».

În timp ce unele rapoarte vorbesc de unsprezece persoane ucise, David (nume fictiv), un partener al Open Doors, afirmă că doisprezece creștini și-au pierdut viața în atac. El povestește:

«Cinci femei creștine au fost închise într-o casă și legate. Jihadiștii au dat apoi foc la casă și toate femeile au murit».

El continuă: «Alți șapte creștini au fost loviți de focuri de armă și au murit pe loc, în timp ce mai multe persoane au fost rănite. Alții au fugit în pădure». 

Un masacru revendicat de Statul Islamic

Gruparea Stat Islamic ar fi revendicat atacul prin intermediul canalelor sale de propagandă. Potrivit ministrului apărării din Mozambic, masacrul din luna august a fost o reacție la eliminarea comandantului grupării teroriste din Mozambic și a altor doi oficiali de rang înalt de către forțele armate.

Încă din 2017, gruparea extremistă Ahlu-Sunnah wal Jama'ah, asociată cu Statul Islamic, provoacă acte de rebeliune violentă în provincia nordică Cabo Delgado. Luptele dintre grup și forțele mozambicane au făcut mii de victime și au forțat un milion de persoane să își părăsească locuințele. Cel puțin 2 milioane de persoane au nevoie de asistență umanitară imediată.

Aceasta nu este prima dată, când, în ultimii ani, creștinii au fost uciși în Mozambic. În cele mai multe cazuri, credincioșii au fost răpiți, iar proprietățile sau bisericile lor au fost distruse.

Țara din sud-estul Africii se află în prezent pe locul 32 în Indexul Global al Persecuției. Persecuția creștinilor de acolo are mai multe fețe. Extremiștii islamiști sunt responsabili de atacuri mortale, în timp ce cartelurile de droguri, prezente în unele regiuni, fac viața deosebit de dificilă pentru creștini. De asemenea, guvernul restricționează libertatea religioasă.