12-12-2024. Moryom, în vârstă de 9 ani, se confruntă zilnic cu presiuni din cauza credinței sale în Isus. Dar povestea ei este o amintire a speranței, care se află dincolo de durerea persecuției, și a bucuriei legată de venirea lui Hristos în această lume.
Moryom locuiește cu părinții și fratele ei mai mare într-un mic sat din nord-vestul Bangladeshului.
Mama ei este profesoară la școala duminicală și conduce un curs de alfabetizare pentru adulți. Tatăl ei este pastorul bisericii de pe proprietatea lor și un evanghelist în satul și regiunea lor predominant musulmane. Ambii s-au convertit de la islam, ceea ce duce adesea la persecuții brutale în această parte a Bangladeshului.
Moryom a experimentat deja ea însăși acest lucru. De la o vârstă încă fragedă, ea a experimentat atât de multă respingere și ostilitate, din cauza deciziei părinților ei de a-L sluji pe Dumnezeu.
Singurătate și iertare
La școală, Moryom își petrece adesea ziua singură. «Majoritatea elevilor de la școala mea nu se poartă bine cu mine», spune ea. «Uneori mă lovesc cu bastoane. Nu mă lasă să stau sau să mă joc cu ei.»
Profesorii ei, de asemenea, ignoră, atunci când ea este agresată de copii. «Într-o zi mă jucam cu o fată musulmană pe acoperișul școlii mele», își amintește Moryom. «Dintr-o dată m-a împins de pe acoperișul clădirii cu un etaj. Am fost rănită și m-am plâns profesorilor mei, dar aceștia nu au făcut nimic.»
În ciuda faptului că a fost atât de hărțuită, Moryom rămâne ancorată în credința ei prin ceea ce a învățat despre Isus la școala duminicală. Desigur, ea nu este imună la durere, dar înțelege în felul ei că acesta este prețul urmării lui Isus. Și decide să îi ierte pe ceilalți.
Moryom spune: «Pentru că Isus a murit pe cruce pentru păcatele mele, îi iert pe cei care mă tratează rău, mă insultă și mă urăsc. Sunt foarte tristă. Uneori plâng, dar îi iert.»
Crăciunul – timpul bucuriei și speranței
Singurul loc sigur pe care îl au Moryom și familia ei este biserica lor. Aici Moryom nu este singură, nu este hărțuită și se poate închina lui Iisus în mod deschis. La școala duminicală, se simte acceptată și îngrijită, la fel ca mulți alți copii creștini.
Partenerii de la Porti Deschise susțin, de asemenea, o întâlnire anuală de Crăciun pentru creștinii din Bangladesh și copiii lor.
«În ziua de Crăciun, întreaga comunitate se adună pentru slujbă», spune Moryom. «Ne distrăm foarte mult. Cântăm, dansăm, ne rugăm și citim din Biblie. Și mâncăm tort, pentru a sărbători nașterea lui Iisus.»
Această comunitate este foarte importantă pentru Moryom și alți copii ca ea. Este o pauză de la presiunile zilnice cu care se confruntă. De asemenea, este un moment în care ea poate simți dragostea lui Isus și a altor creștini.
Prin intermediul partenerilor locali din Bangladesh, Porti Deschise ajută copii precum Moryom, care duc o viață izolată în mijlocul persecuției. Acest sprijin este menit să le mențină credința vie, astfel încât să nu fie zdrobită de presiunile din jurul lor.