04-04-2023. Pentru Zahid*, începutul lunii musulmane de post este dificil. El este obligat să își petreacă zilele fără să mănânce sau să bea, pentru a nu atrage atenția în clasa sa, în care toți, cu excepția lui, sunt musulmani.

«Locuiesc cu mama mea. Ea îmi spune că nu este înțelept din partea mea să le spun celorlalți că sunt creștin», explică Zahid. «Trebuie să mă prefac. Prietenii mei cred că sunt musulman. Acest lucru mă derutează uneori, dar sunt sigur că mama mea știe ce este cel mai bine. Cu toate acestea, nu este ușor, mai ales în timpul Ramadanului.»

Ramadanul este perioada de post pentru musulmani. În această perioadă, toți musulmanii, inclusiv copiii mici, sunt încurajați să nu mănânce și să nu bea de la răsăritul până la apusul soarelui și să își dedice timpul rugăciunii.

În țara de origine a lui Zahid, după-amiaza este cea mai călduroasă perioadă a zilei, iar majoritatea elevilor din școala sa își lasă capul pe bănci, abia putându-se mișca, din cauza epuizării cauzate de căldură. «Mie îmi place, ca și celorlalți, să simt suprafața răcoroasă a biroului pe fața mea. Mă ajută un pic.»

Mănâncă pe furiș

Uneori, foamea era de-a dreptul insuportabilă pentru Zahid, acesta spunându-i mamei sale despre durerea din stomac cauzată de foame. Acesta fiind motivul pentru care femeia îi punea mâncare în ghiozdanul de școală, ca el să poată mânca pe ascuns, imediat ce se ivea ocazia. «Nu puteam mânca decât în toaletă. Era atât de murdar, dar nu aveam de ales.»

De asemenea, Zahid a băut apă de la robinetul din toaletă, deși știa că nu era potrivită pentru băut. Uneori i se făcea rău, dar își spunea: «Este mai bine decât să fie tachinat în clasă.»

Într-o zi, Zahid a fost prins cu mâncare în geantă.

Singur în fața batjocurii

Mama sa îi pregătise pui prăjit, iar mirosul a inundat camera când și-a deschis geanta. Colegii lui de clasă l-au întrebat imediat: «Nu ții post?! De ce miroase a mâncare în geanta ta?» Au râs de el pentru că era prea slab pentru a posti și renunțase.

În acea zi, Zahid a venit acasă plângând.

«Voi continua să cred în Isus»

Tot în timpul acestei luni de post, Zahid a trebuit să dea un examen la școală, neavând timp să iasă din clasă și să mănânce ceva. «Eram atât de concentrat pe examen. Dintr-o dată mi s-a încețoșat vederea și am simțit amețeli, iar înainte de a-mi da seama eram deja pe podea», și-a amintit Zahid. «Căzusem de pe scaun și am fost dus la spital. Doctorul a spus că eram prea deshidratat. Nu vreau să se mai întâmple așa ceva.»

«Nu-mi place că trebuie să mă ascund, că trebuie să mă prefac. Nu-mi place luna de post. Sunt musulman doar pe hârtie, dar nu am fost niciodată musulman cu adevărat. Uneori mă întreb, dacă mai există și alți oameni ca mine. Sper ca ei să rămână puternici și să continue să creadă în Isus. Știu că eu voi face asta.»

Foto pentru ilustrare